Alimente „reci” si „calde”
Conform medicinii traditionale chineze, alimentele se impart in alimente YIN (care, datorita efectului racoritor se consuma in anotimpurile calde, primavara si vara), alimente YANG (care, datorita efectului de incalzire se consuma in anotimpul rece, iarna si toamna, pentru crestere energetica, intarire si tonifiere) si alimente NEUTRE .
Alimente YIN: salate, lactate usoare, produse marine, produse bogate in apa.
Alimente YANG: alimente gatite, cu putina apa, condimente, acrituri, alcool consumat ocazional si in cantitati moderate, cafea, cacao, pudra de roscove.
În medicina tradiţională chineză, se consideră că în univers există două principii fundamentale, antagoniste şi complementare. Unul este Yin-ul, care are polaritate minus şi este asociat cu Luna, feminitatea, pasivitatea, intuiţia, interiorul, profunzimea, frigul, întunericul, apa. Celălalt este Yang-ul, de polaritate plus, care este solar, masculin, dinamic, luminos, expansiv, asociat cu focul, căldura, exteriorul şi suprafaţa.
Dualitatea Yin-Yang caracterizează orice aspect, fenomen sau fiinţă. În general, într-o situaţie dată sau într-o anumită fiinţă la un moment dat, predomină una sau alta dintre cele două energii.
O persoană îşi poate amplifica anumite calităţi de tip Yin sau Yang consumând alimente care au preponderenţa corespunzătoare. Însă, în general, modul de alimentaţie actual duce la o amplificare excesivă a energiilor Yin, având ca urmare creşterea incidenţei unor boli de natură Yin, cum sunt tumorile, diabetul, reumatismul.
Vă prezentăm în continuare lista polarităţii unor alimente uzuale (există trei grade de polaritate – moderat, accentuat şi extrem):
Tip aliment | YIN (-) | YANG (+) |
---|---|---|
Cereale | - porumb --- cereale incoltite, paine alba, produse de patiserie din faina alba | + grau, orez, orz, ovaz, secara ++ hrisca, mei +++ germeni de cereale, orez salbatic |
Legume | - salata verde, ardei capia, ardei gras, pastarnac, frunze de telina, untisor, linte, bob, mazare verde -- fasole, ciuperci, sfecla rosie, gogosari, usturoi --- rosii, vinete, cartofi, castraveti, bame | + varza alba, ceapa, ridichi, dovlecei, fasole verde, frunze si radacini de papadie, napi, gulii, radacina de telina, spanac, anghinare, varza de Bruxelles ++ andiva, conopida, broccoli, dovleac, soia, naut, creson, alge marine, ceapa rosie, radacina de patrunjel, morcovi, praz, urzici, varza creata +++ varza rosie |
Fructe | - capsune, caise, catina alba, roscove, dude, coarne, struguri, masline verzi -- cirese, grefe, lamai, pepene galben, prune, visine, curmale, smochine, miez de nuca de cocos --- ananas, papaya, mango, portocale, mandarine, pere, piersici, pepene verde, arahide | + stafide, fragi, mure, gutui, coacaze negre, rodii, masline negre, castane ++ mere, afine, zmeura, merisor, coacaze rosii, fructe de dracila, nuci, alune +++ mere padurete, migdale, fistic |
Lactate | - lapte dulce, lapte batut, sana, zer, iaurt, chefir, cascaval camembert -- branza de vaci, lapte de bivolita, cas dulce, urda dulce, cascaval tare --- smantana, unt, branza topita, cascaval moale | + lapte de capra, branza de Olanda, Roquefort, svaiter Gruyere +++ branza de capra, unt clarifiat (ghee) |
Carne, Peste | + creveti, hering, somon, sardine ++ icre, caviar +++ fazan |
|
Condimente | - fenicul, maghiran -- otet din lemn, roinita, vanilie --- seminte de mac | + nucsoara, marar, anason, cimbrisor, ceapa, arpagic, tarhon, menta, frunze de patrunjel, mustar alb, leustean, leurda ++ ardei iute, busioc, cimbru, chimen, coriandru, cicoare, sofran, salvie, dafin, hrean, mustar negru, piper, usturoi, scortisoara, cardamon, schinduf +++ rozmarin, cuisoare, sovarf, ghimbir, ghintura, sare marina nerafinata |
Bauturi | - apa, sifon, ceai de macese, ceai de catina -- --- cafea, ciocolata, coca-cola, sucuri de fructe yin, sucuri cu zahar, alcool | + cafea de naut, cafea de cicoare, ceai japonez (Bancha), ceai de musetel, pelin, cimbru, cimbrisor, rozmarin +++ ginseng |
Alte produse | - drojdie, miere -- zahar brun, otet de mere, bors, ulei de nuca de cocos --- ciocolata, cacao, zahar, frisca, jeleuri, muraturi, inghetata, sirop, pasta de tomate, marmelada, bomboane, unt de arahide | + halva de susan, halva de floarea soarelui, ulei de masline, ulei de proumb, ulei de migdale ++ oua fecundate, ulei de rapita, ulei de mustar, ulei de ricin, ulei de soia presat la rece, pasta de susan (tahini), seminte de dovleac, seminte de floarea soarelui +++ polen apicol, seminte de susan, ulei de susan, ulei de floarea soarelui presat la rece |
Alimente recomandate in cele 4 anotimpuri
Conform medicinii traditionale chineze e indicat sa mancam alimente de sezon, in concordanta cu conditiile meteorologice. (Cand e rece afara consumam alimente care incalzesc, cand e cald, consumam alimente care racoresc, cand este canicula, consumam alimente hidratante)
PRIMAVARA: Se intareste elementul LEMN (ficat, membre, coloana) cu ajutorul alimentelor acre, de culoare verde, produse marine (apa hraneste lemnul), Omega-3, seminte de canepa, antioxidanti, calciu si magneziu. Se includ in alimentatie urmatoarele alimente: igname, praz, ciuperci, coriandru, spanac (si alte legume frunzoase, de culoare verde inchis), ceapa, mustar brun, napi, morcovi, varza chinezeasca, litchi, scortisoara, carne de pui si carne de vita.
VARA: Se intareste elementul PAMANT (stomac, sistem digestiv), cu ajutorul alimentelor usor dulci, fructe si legume crude moi, galbene, portocalii si rosii (focul hraneste pamantul), coenzima Q10, laptisor de matca. Se includ in alimentatie urmatoarele alimente: pepene rosu, mar, castravete, masline, rosii, struguri, fasole mung, alge, radacina de lotus, apa de cocos, peste oceanic, orz, mango si prune.
TOAMNA: Se intareste elementul METAL (plamani, aparat respirator, piele, dinti) cu ajutorul alimentelor iuti, cu gust intepator, ciuperci, fructe si legume autohtone, de sezon, bogate in vitamine, fibre, enzime, minerale si antioxidanti, suplimente cu seleniu si zinc, alimente de culoare alba. Se includ in alimentatie urmatoarele alimente: pere, dovleac, ciuperci, zmeura, piersici, caise, prune, nuci si seminte, miere, mere, lamai, fructul kaki si ceaiuri.
IARNA: Se intareste elementul APA (rinichi, sistem imunitar) cu alimente usor sarate, alimente marine, apicole, minerale, extract de sambure de struguri. Se includ in alimentatie urmatoarele alimente: carne de miel, cirese, piper negru, frunze de mustar, nucsoara, ceapa, creveti, dovleac, cartof dulce, napi, marar si pastrav.
Alimente recomandate in functie de gust
Conform medicinii traditionale chineze, alimentele de un anumit gust au efecte diferite in organism.
Alimentele acre au tendinta de a consolida sau comprima. (ex: lamai, otet, ananas)
Alimentele amare incurajeaza pofta de mancare, ajutand la cresterea energiei vitale QI. (ex: varza kale)
Alimentele dulci imbogatesc lichidele din corp, avand efect armonizant. (ex: fasole verde, arahide, pepene rosu)
Alimentele picante transporta si ajuta la circulatia energiei vitale QI. (ex: ghimbir, usturoi)
Alimentele sarate atrag apa existenta in organism. (ex: alge marine, scoici)
Alimentele aromatice si parfumate imbunatatesc digestia. (ex: cardamon, busuioc, cuisoare)
Alimentele fara gust si aroma ajuta la reglarea lichidelor din corp. (ex: salata verde, ciuperci, orz)
Alimente medicament
Nume | Gust | Temperatura | Meridian | Efecte | Folosire in |
---|---|---|---|---|---|
alune | dulce | neutru | splina, plaman | intareste QI-ul splinei, umezeste plamanul, dizolva flegma | tuse uscata, deranjament stomacal, beri beri |
ananas | dulce, acru | neutru | stomac, vezica urinara | induce eliminarea urinei, ajuta digestia | edem, indigestie, diaree, voma |
banana | dulce | rece | stomac, intestin gros | intareste stomacul, umezeste | gat uscat, sete, constipatie |
caisa | dulce, acru | neutru | plaman, stomac | produce lichide, umezeste plamanul | sete, astm |
cartof | dulce | neutru | splina, stomac, intestin gros | intareste splina si stomacul | dureri abdominale, ulcer gastric |
castravete | dulce | rece | stomac, vezica urinara | elimina focul, elimina edemul | edem, sete, urinare dificila |
capsune | dulce, acru | rece | plaman, splina | umezeste plamanul, intareste splina | tuse uscata, durere in gat, indigestie |
ceapa | picant, amar | cald | plaman, stomac, intestin gros | activeaza Yangul, trimite QI-ul in jos | insuficienta respiratorie, tuse, ulcer |
cireasa | dulce, acru | cald | splina, ficat | intareste splina si ficatul, hraneste ficatul si rinichiul | inapetenta, durere de mijloc sau rinichi |
crap | dulce | neutru | splina, stomac | ajuta la secretia laptelui | edem, beriberi, tuse, icter |
dovleac | dulce | cald | splina, stomac | intareste incalzitorul mijlociu | malnutritie, tuse, viermi |
floare de caprifoi | dulce | rece | plamani, inima, stomac | elimina focul inimii si toxinele | febra, furuncul, durere in gat |
floarea soarelui | dulce | cald, neutru | splina, intestin gros | opreste diareea, usureaza aparitia eruptiilor in pojar | constipatie, diaree cu sange |
gherghin | dulce, acru | cald | splina, stomac, ficat | ajuta digestia, imbunatateste circulatia | indigestie, abdomen umflat |
ghimbir | picant | cald | plaman, splina, stomac | incalzeste plamanii | raceala, dizenterie, indigestie, voma |
ginseng american | dulce, amar | rece | plaman, stomac | tonifica QI, produce lichide, umezeste plamanii, elimina focul inimii | gura uscata, sete, oboseala |
ginseng chinezesc | dulce, amar | cald | splina, plaman, inima | tonifica QI, hraneste plamanul si splina | palpitatii, lesin |
grapefruit | dulce, acru | cald | splina, stomac, ficat | hraneste sangele | voma, indigestie |
grau | dulce | rece | inima, splina, rinichi | hraneste inima, intareste splina | isterie, gura uscata, diaree |
iepure | dulce | rece | splina, stomac | intareste splina, hraneste QI-ul | pierderea apetitului, oboseala, sete |
lamaie | acru | rece | splina, plaman, ficat | intareste inima | tuse, indigestie, diabet |
mandarina | dulce, acru | rece | plaman, stomac, rinichi | ajuta digestia, intareste splina | voma, sughit |
mazare | dulce | neutru | splina, stomac | intareste splina, elimina edemul | gat uscat, sete |
mar | dulce, acru | rece | splina, stomac | produce lichide, intareste splina | debilitate, indigestie, inapetenta |
mei | dulce, sarat | cald | splina, stomac, plamani | intareste splina si rinichiul, induce eliminarea urinei | voma, urinare dificila |
midii | sarat | cald | ficat, rinichi | hraneste ficatul si rinichii, tonifica sangele si esenta | transpiratii nocturne, lumbago, impotenta, ameteala, durere de cap |
migdale | dulce | neutru | plaman, splina, intestin gros | umezeste plamanii si intestinele, intareste splina si stomacul | tuse, respiratie greoaie, constipatie |
vaca | dulce | neutru | splina, stomac | intareste splina si stomacul, tonifica QI-ul si sangele | diabet, edem, slabiciune generala |
vareh | sarat | rece | ficat, stomac, rinichi | dizolva flegma, elimina edemul | gusa, hernie, edem, carcinoame |
varza | dulce | neutru | splina, stomac | hraneste splina, regleaza energia stomacului | dureri in abdomenul superior, ulcer gastric |